Copiii sunt primii afectați de criza economică din Portugalia, susține UNICEF

Copiii sunt primii afectați de criza economică din Portugalia, susține UNICEF
Publicat: 28/10/2014, 07:34
Actualizat: 09/04/2019, 13:39

„De la începutul crizei, inegalitățile au sporit, iar rata sărăciei a crescut mai ales în rândurile familiilor monoparentale și celor extinse”, a declarat în fața presei Madalena Marçal Grilo, directoarea UNICEF Portugalia.

Aproape un copil portughez din patru (24%) trăia în 2012 în familii afectate de sărăcie, obligate să renunțe la mașina de spălat, la autoturism, la televizor sau chiar la telefon, din cauza lipsei de mijloace financiare, relevă într-un studiu UNICEF, un organism umanitar al ONU pentru ajutorarea copiilor.

În total, 31% din familiile extinse și 41% din familiile monoparentale trăiau în 2011 sub pragul sărăciei, cu un venit lunar sub 416 euro pe membru.

Intervievați de UNICEF, copii din familii afectate de sărăcie au indicat o scădere importantă a consumului de carne, pește și iaurt, a cumpărăturilor de îmbrăcăminte și încălțăminte, dar și evacuări forțate din cauza costurilor prea mari la chirii.

Peste 546.000 de copii și-au pierdut dreptul la alocații familiale în perioada 2009-2012, adică 30% din beneficiari. Cheltuielile de stat consacrate acestor prestații sociale au scăzut cu 33% în 2011, apoi cu 4% în 2012, constată UNICEF.

„Un alt factor preocupant, peste jumătate din persoanele fără loc de muncă nu aveau dreptul la vreo alocație de șomaj în 2012”, a deplâns Marçal Grilo.

Între 2008 și 2012, numărul șomerilor s-a dublat în Portugalia, de la 427.000 la 860.000. După un vârf de 17,5% la începutul lui 2013, rata șomajului a scăzut la 13,9% în al doilea trimestru al anului 2014, iar economia și-a revenit odată cu reluarea creșterii.

În schimbul unui împrumut de 78 de miliarde de euro acordat în 2011 de Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional, Portugalia a pus în aplicare un program de rigoare bugetară pe care l-a încheiat în luna mai a acestui an.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Gabriela Lucuțar a postat un VIDEO cu Silviu Prigoană, după înmormântarea lui. S-a viralizat rapid!
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
Dezvoltator imobiliar, despre investiția într-un apartament la Cluj: „E atractivitatea prostului. Treceți pe lângă blocurile...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
O tânără de 22 de ani care urma să fie eutanasiată s-a răzgândit cu câteva...
Kim Jong Un cere armatei nord-coreene să se pregătească de război
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Cod galben în București și mai multe județe. ANM anunță ceață densă și posibil polei,...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Un oficial al Japoniei a declarat că femeile peste 25 de ani ar trebui să...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
Donald Trump Jr. critică decizia lui Biden privind aprobarea rachetelor americane pe teritoriul Rusiei şi...
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Muzica populară din România a pierdut o legendă. A fost cel mai iubit cântăreț
Furtună de replici, după ce a trecut Uraganu prin Chișinău. Primarul Ceban explică de ce...
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua...
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Regele Charles pierde bătălia cu cancerul? De ce ar fi fost machiat excesiv monarhul la...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
De ce este indicat să spălăm hainele la temperaturi mai scăzute?